Duminică, 07 Iunie 2026

Nave de război chineze şi taiwaneze, aflate faţă în faţă

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 07 August 2022 107 < 1 min citire
Nave de război chineze şi taiwaneze, aflate faţă în faţă
Nave de război chineze şi taiwaneze s-au jucat duminică de-a şoarecele şi pisica în largul mării, cu câteva ore înainte de încheierea prevăzută a celor patru zile de exerciţii militare chineze fără precedent, lansate ca răspuns la o vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, transmite Reuters.
Armata chineză a lansat cele mai importante exerciţii militare din istoria sa, trimiţând avioane de vânătoare, nave de război şi rachete balistice în ceea ce analiştii consideră drept o simulare a blocării şi invadării Taiwanului, comentează la rândul său AFP.
Autorităţile taiwaneze au înregistrat până sâmbătă, ora locală 17:00 (09:00 GMT), 20 de avioane comuniste şi 14 nave efectuând exerciţii comune aer-mare în jurul Taiwanului, potrivit Ministerului Apărării de la Taipei.
Cel puţin 14 dintre ele au trecut de linia mediană din strâmtoare, a adăugat acesta, forţând Taipei să ridice de la sol avioane de patrulare pentru a le respinge.
Taguri
Articolul anterior Marea reformă climatică a preşedintelui Joe Biden revine în dezbatere în Senat
Articolul următor Meci dificil pentru Farul Constanţa la Botoşani. "Marinarii" vizează victoria

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei