Negociatorul-șef al Uniunii Europene privind Brexit-ul, Michel Barnier, a lansat, ieri, discuțiile cu Marea Britanie în legătură cu ieșirea din blocul comunitar, în prezența ministrului britanic însărcinat cu acest dosar, David Davis, venit la Bruxelles, informează AFP, consultată de Agerpres.
- Publicitate -
"Astăzi (n.r. - ieri), lansăm negocierile pentru retragerea ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană", a declarat, pe un ton solemn, Michel Barnier, după ce a dat mâna cu omologul său britanic, David Davis. "Scopul acestei prime întâlniri este identificarea priorităților și stabilirea programului de întâlniri", a adăugat el.
Negociatorii celor două părți au convenit să rămână la data stabilită de 19 iunie pentru începerea discuțiilor, chiar dacă premierul britanic Theresa May pornește de pe o poziție slăbită după rezultatul neconvingător în alegerile anticipate recente, pe care le-a convocat în speranța că își va consolida mandatul pentru aceste negocieri cu UE.
v v v
Marea Britanie mizează pe un "rezultat fericit" atât pentru Londra, cât și pentru Uniunea Europeană în negocierile privind Brexit-ul, care au început, ieri, la Bruxelles, a dat asigurări ministrul de Externe britanic Boris Johnson.
"Consider că întregul proces va duce la un rezultat fericit", a spus Johnson, la sosirea la o reuniune cu omologii săi din UE la Luxemburg. "Cred că acestea pot fi gestionate cu profit și onoare pentru cele două părți", a afirmat el în legătură cu discuțiile demarate, la Bruxelles, între negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, și ministrul britanic pentru Brexit, David Davis.
"Bineînțeles că vor exista numeroase discuții privind natura acordului pe care îl vom încheia și discuții privind banii", a recunoscut Johnson, făcând referire la "factura" de divorț, estimată la cel puțin 60 miliarde de euro pe care le cere UE de la Londra.