Duminică, 07 Iunie 2026

Nicuşor Dan, despre creșterea cursului euro: „Va reveni după ce chestiunile politice se aşează”

de Oana CHIRANA Luni, 04 Mai 2026 97 1 min citire
Nicuşor Dan, despre creșterea cursului euro: „Va reveni după ce chestiunile politice se aşează”
Întrebat despre creșterea cursului euro, preşedintele Nicuşor Dan a invitat luni, 4 mai, la calm, precizând că este o reacţie firească a pieţei, în momentul în care există o incertitudine politică. El a mai spus că, după ce chestiunile politice se vor aşeza, cursul își va reveni.
Preşedintele Nicuşor Dan a făcut declarații, luni, în Armenia, după Summitul de la Erevan, despre efectul crizei politice asupra cursului leului.
Invit la calm. Este o reacţie firească a pieţei, în momentul în care există o incertitudine politică. S-a întâmplat în România la alte evenimente similare, s-a întâmplat peste tot în lume la evenimente similare. Am văzut, după ce chestiunile se aşează, cursul revine", a spus şeful statului.
Ce pot să transmit şi românilor şi, să spunem, pieţei financiare este că România îşi păstrează angajamentele pe deficit şi îşi păstrează angajamentele pe obiectivele imediate corelate cu financiarul SAFE şi PNRR şi direcţia pro-occidentală", a explicat preşedintele.
Leul a înregistrat o depreciere majoră luni, cu doar o zi înaintea moțiunii de cenzură împotriva premierului Ilie Bolojan, ceea ce exprimă îngrijorarea investitorilor din piață privind mersul economiei și finanțelor țării. Euro este cotat luni, 4 mai, de BNR la aproape 5,20 lei, cu 6 bani mai mult decât era pe 30 aprilie.
Datele afișate luni de BNR cotează euro la un nou record istoric, de 5.1998 lei, cu aproape șase bani mai mult decât era joi, 30 aprilie, când înregistrase valoarea de 5.1417 lei.
Dezbaterea şi votul pe moţiunii depuse de PSD și AUR împotriva Guvernului vor avea loc marți, 5 mai. Moţiunea de cenzură este iniţiată de 254 de deputaţi şi senatori, potrivit anunţului din plenul comun.
Taguri
Articolul anterior Accident în lanț cu trei mașini. O femeie a fost rănită după ce autoturismul s-a răsturnat pe plafon
Articolul următor Bancuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei