Toate amenințările și provocările din prezent arată că pacea și securitatea nu sunt garantate, de aceea reînarmarea nu este o alegere, ci o necesitate, a afirmat președintele Nicușor Dan, ieri, la „NATO Industry Forum” - Forumul Industriei de Apărare a NATO, arătând că România este mai apărată ca oricând și pregătită să-și asume un rol tot mai puternic pe Flancul Estic și pentru propria securitate.
- Publicitate -
„Trebuie să rămânem uniți și să asumăm o poziție de forță printr-o postură solidă și credibilă. Angajamentul alianței este de apărare colectivă, așa cum este prevăzut în articolul 5 al Tratatului. Avem încredere deplină că NATO și aliații de pe ambele maluri ale Atlanticului sunt angajați să apere fiecare centimetru al alianței. Noi, aliații europeni, trebuie să ne asumăm responsabilități crescute în apărarea continentului și pentru a ne spori capabilitățile militare și de apărare și pentru asta este absolut necesar să consolidăm industria de apărare națională și europeană, precum și cea transatlantică", a evidențiat președintele.
El a arătat că industria românească de apărare are o puternică tradiție.
„A fost poate în multe alte locuri neglijată în ultimii ani, dar există un potențial extraordinar, avem companii care au toate condițiile, utilitățile pentru ca, în condițiile unui management interesant, să poată să fie folosite în necesitatea viitorilor ani de a crește producția industrială de apărare în Europa", a adăugat președintele.