Vineri, 05 Iunie 2026

Noul președinte al Cubei va fi desemnat duminică

de Cuget Liber Sâmbătă, 23 Februarie 2008 389 < 1 min citire
Noul președinte cubanez, care îi va succede lui Fidel Castro după aproape 49 de ani de putere absolută, va fi desemnat duminică de legislativ, fratele său Raul fiind marele favorit, transmite AFP.
La 81 de ani, Fidel Castro, slăbit de boală, și-a anunțat marți compatrioții că "nu va accepta" un nou mandat, o responsabilitate "care necesită mobilitate și un angajament total", pentru care nu are condiția fizică necesară.
Succesorul desemnat, fratele său mai tânâr Raul, în vârstă de 76 de ani, ministrul Apărării, asigură din 31 iulie 2006 interimatul la conducerea statului după operața suferită de Fidel Castro în urma unei hemoragii intestinale de pe urma căreia încă nu și-a revenit complet.
Dacă este confirmat ca noul lider cubanez, Raul Castro va inaugura o nouă eră în Cuba, sub privirile unei comunități interna-ționale care așteaptă de la el o democratizare.
La Washington, George W. Bush și-a exprimat dorința ca retragerea lui Fidel Castro, care a văzut succedându-se zece președinți americani, să însemne "începutul unei tranziții democratice", iar "primul pas" trebuie să fie eliberarea deținuților politici.
Articolul anterior Romania's leu slips to 3.66 against the euro today, following the decline of international stocks
Articolul următor Consiliul Local Năvodari, în ilegalitate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei