Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus la nivel mondial a atins pragul de 8 milioane, în condițiile în care infecțiile cresc în America Latină, iar Statele Unite și China se confruntă cu apariția unor noi focare
- Publicitate -
Pe primul loc în lume rămân Statele Unite, cu peste 2,1 milioane de cazuri confirmate. Astfel, SUA are 25% dintre cazurile totale confirmate la nivel mondial.
Din urmă vine America Latina, unde numărul cazurilor este în continuă creștere și reprezintă 21% din toate cazurile de la nivel mondial.
Luni seara, la nivel mondial erau raportate 8.005.294 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19.
SUA au 2.111.622 cazuri, în timp ce Brazilia, ocupanta poziției secunde a ajuns la 888.271, arată cifrele Johns Hopkins University.
Primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost raportat în China la începutul lunii ianuarie și la începutul lunii mai s-a ajuns la 4 milioane de cazuri, dar în doar cinci săptămâni numărul s-a dublat și s-a ajuns la 8 milioane de cazuri, notează Reuters.
La nivel mondial, până acum au murit 435.661 de persoane. Numărul deceselor s-a dublat în ultimele șapte săptămâni.
Sursa: Antena3