Vineri, 05 Iunie 2026

O britanică s-a căsătorit cu fiul lui ben Laden

de Cuget Liber Joi, 12 Iulie 2007 330 2 min citire
O britanică s-a căsătorit cu unul dintre fiii lui Osama ben Laden, după ce s-au cunoscut în timpul unei vacanțe, și va cere autorităților viză pentru ca soțul său să poată vizita Marea Britanie, afirmă "The Times", în ediția electronică de miercuri.
Britanica a spus că este conștientă de faptul că unii oameni vor fi ostili acestei căsătorii. Printre numeroasele comploturi teroriste legate de noul ei socru figurează atentatele sinucigașe din Londra de la 7 iulie 2005, complotul de la 21 iulie 2005 și recentele atacuri eșuate din Londra și Glasgow. "Nu am făcut altceva decât să mă căsătoresc cu omul de care m-am îndrăgostit - pentru mine el este doar Omar. Sper că oamenii își vor aminti cum este când te îndrăgostești. Este cea mai frumoasă persoană pe care am întâlnit-o vreodată. Sufletul său este pur, este pios, tăcut, un adevărat gentleman și este cel mai bun prieten al meu", a povestit britanica.
Felix-Browne, care a fost căsătorită de cinci ori până acum, l-a întâlnit pe fiul lui ben Laden în Egipt în septembrie, în timp ce urma un tratament pentru scleroză multiplă. Ea a povestit că povestea de iubire a început când viitorul ei soț a văzut-o călărind lângă Marea Piramidă. S-au căsătorit în ceremonia islamică în Egipt și în Arabia Saudită și așteaptă permisiune de la autoritățile de la Riyad pentru a ofi-cializa căsătoria.

Articolul anterior Demersuri pentru ca Aleksandr Adzic să primească cetățenie română
Articolul următor Primul elicopter naval intră în serviciu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei