Duminică, 07 Iunie 2026

O femeie de 90 de ani a donat patru tone de mere pentru copii și adulții instituționalizați

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Vineri, 22 Octombrie 2021 254 1 min citire
O femeie de 90 de ani a donat patru tone de mere pentru copii și adulții instituționalizați
O femeie de 90 de ani a donat patru tone de mere pentru copiii şi adulţii instituţionalizaţi din Vrancea, a anunţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).
"Mulţumită acestui gest impresionant, sute de copii ocrotiţi în centrele din judeţul Vrancea, persoane vârstnice ori persoanele adulte cu dizabilităţi, vor avea în meniu mere proaspete. Situată în satul Poduri, comuna Valea Sării, livada aparţine doamnei Popa Clementa, o femeie ajunsă la venerabila vârstă de 90 de ani. Aceasta, alături de întreaga familie, se dedică zi de zi activităţilor gospodăreşti", se arată într-un comunicat al DGASPC Vrancea.
Conform aceleiaşi surse, cele aproximativ patru tone de mere au fost distribuite în toate centrele rezidenţiale din judeţ.
"Dincolo de latura sa umanitară, gestul este un îndemn pentru copii să consume cât mai multe fructe şi legume autohtone. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea îşi exprimă pe această cale recunoştinţa faţă de familia din Valea Sării care a făcut astfel posibil, ca atât copiii, cât şi vârstnicii instituţionalizaţi să aibă parte de o porţie binecuvântată de sănătate", se mai menţionează în comunicat.
Potrivit Agerpres, în cadrul centrelor din subordinea DGASPC sunt ocrotite persoane vârstnice, copii şi adulţi cu şi fără dizabilităţi care au nevoie de îngrijire şi supraveghere permanentă.
Taguri
Articolul anterior Irina Begu s-a oprit în sferturile turneului de la Tenerife
Articolul următor Avertizare de călătorie pentru Franța. Grevă în transportul feroviar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei