O telegramă diplomatică americană din 2008, publicată de site-ul WikiLeaks, evocă un contract în baza căruia o companie românească trebuia să exporte arme automate în Libia, după ce Londra a refuzat să dea licență de export unei firme britanice, de teamă că armele ar putea ajunge în zone sensibile.
- Publicitate -
Potrivit telegramei diplomatice, redactată de ambasada americană la Tripoli și datată 6 noiembrie 2008, compania britanică York Guns ar fi trebuit să exporte în Libia 130.000 de arme automate Kalașnikov, acționând ca intermediar între o parte ucraineană, neidentificată, și responsabili cu achizițiile din Comitetul de Apărare din Libia (echivalentul Ministerului Apărării).
Ambasada Marii Britanii la Tripoli se temea însă că Guvernul libian ar putea intenționa să re-exporte armele către guverne sau grupări rebele armate din Ciad și Sudan. Prin urmare, Guvernul britanic a decis la 30 octombrie 2008 să nu aprobe licența de export pentru York Guns.
În schimb, Muhammad el-Obeidi, un om de afaceri libian care are legături cu regimul lui Muammar Khadafi, a afirmat la 23 octombrie că a semnat un contract cu o companie românească (NFI), pentru exportarea din România în Libia a 100.000 de arme automate de tip AK-47.