Duminică, 07 Iunie 2026

O nouă acuzație pentru Culiță Sterp. Artistul s-ar fi aflat și sub influența drogurilor în momentul accidentului din Cluj

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Marţi, 22 Noiembrie 2022 215 < 1 min citire
O nouă acuzație pentru Culiță Sterp. Artistul s-ar fi aflat și sub influența drogurilor în momentul accidentului din Cluj
Anchetatorii au extins cercetările și pentru conducere sub influența drogurilor în cazul lui Culiţă Sterp, care săptămâna trecută a provocat un accident rutier la Cluj-Napoca, potrivit unor surse judiciare, potrivit Gândul
Ca urmare a cercetărilor derulate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în baza probatoriului administrat, respectiv a confirmării prezenței substanțelor psihoactive de către instituția abilitată, în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive", a transmis marți Poliția Județeană Cluj.
Conform unor surse judiciare, este vorba despre Culiță Sterp, scrie hotnews.ro.
Culiță Sterp a fost adus la audieri, vineri, în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Taguri
Articolul anterior PSD: "Cele mai mari creşteri se vor înregistra la pensionarii cu veniturile cele mai mici"
Articolul următor Un tânăr din Satu Mare a înşelat o femeie cu 40.000 de euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei