Noua bancnotă de 50 de euro a intrat, ieri, oficial în circulație. Aceasta are noi elemente de securitate, care vor îngreuna falsificarea. Pentru a nu crea confuzii, noua bancnotă are tot culoarea portocalie, ca cea pe care o înlocuiește, și desene de arhitectură renascentistă pe față și verso.
- Publicitate -
Hârtia de 50 de euro este cea mai folosită și reprezintă 45 la sută din totalul bancnotelor aflate în circulație.
Noua bancnotă de 50 de euro, cea de-a patra ediție din seria Europa, a fost introdusă în circulație, ieri, într-o încercare a BCE de a crea bancnote euro mai rezistente la falsificare, datele de securitate ale acesteia incluzând o fereastră cu portret plasată în partea de sus a hologramei, ce devine transparentă dacă este privită în lumină. Fereastra conține un portret al zeiței Europa, din mitologia greacă, vizibilă pe ambele fețe ale bancnotei. Același portret este vizibil și în filigran, alături de numărul "50" în nuanța verde-smarald.
De asemenea, noua bancnotă mai conține și zone imprimate în relief pentru cei cu deficiențe de vedere.