Coreea de Nord, care a testat deja mai multe rachete la începutul acestei săptămâni după un test nuclear efectuat luni, a testat vineri o rachetă cu rază scurtă de acțiune, a informat agenția Yonhap, relatează AFP.
- Publicitate -
Luni, Coreea de Nord a lansat trei rachete sol-aer cu rază scurtă de acțiune, în aceeași zi în care anunțase un test nuclear subteran condamnat de comunitatea internațională și de Consiliul de Securitate al ONU. Marți, regimul de la Phenian a mai testat două rachete, potrivit Yonhap.
Coreea de Nord a făcut mai multe teste de rachetă în Marea Galbenă și Marea Japoniei în ultimii ani, adesea în perioade de tensiune regională. Acest al șaselea tir intervine în contextul în care Consiliul de Securitate pregătește o rezoluție ce va conține noi sancțiuni la adresa regimului comunist de la Phenian.