Vineri, 05 Iunie 2026

O specie de broască tropicală australiană, printre cele declarate dispărute

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 13 Decembrie 2022 105 < 1 min citire
O specie de broască tropicală australiană, printre cele declarate dispărute
O specie de broască ce putea fi întâlnită în trecut în două treimi dintre zonele tropicale din Australia a fost declarată dispărută, transmite agenţia Xinhua.
Cea mai recentă actualizare a Listei roşii a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), principalul barometru de evaluare a riscului de extincţie a plantelor şi animalelor la nivel mondial, a retrogradat broasca Nyakala (Litoria nyakalensis) de la specie critic periclitată la dispărută.
Endemică în Australia şi întâlnită în special la altitudini înalte din zonele tropicale umede, broasca nu a mai fost văzută din aprilie 1990.
IUCN a atribuit dispariţia sa ciupercii chitride (regnul de fungi Chytridiomycota), care a distrus specii de amfibieni din întreaga lume, însă a remarcat că o reducere a habitatului său ca urmare a schimbărilor climatice ar fi putut reprezenta, de asemenea, un factor.
Ştim ce cauzează această criză: distrugerea habitatului, speciile invazive şi schimbările climatice", a declarat pentru Australian Associated Press (AAP) Jess Abrahams de la Fundaţia Australiană pentru Conservare.
Avem nevoie de acţiune rapidă din partea guvernului federal dacă vrem să inversăm crizele climatice şi de extincţie", a adăugat ea.
Taguri
Articolul anterior Artista Georgia Holt, mama cântăreţei Cher, a murit la vârsta de 96 de ani
Articolul următor BCE extinde supravegherea modului în care băncile gestionează riscul de credit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei