Autoritățile olandeze, care efectuează de săptămâna trecută verificări asupra vehiculelor din apropierea aeroportului internațional Schiphol din Amsterdam, după ce au aflat că acesta ar putea reprezenta o țintă a teroriștilor, a oprit, luni, un autobuz pe o autostradă importantă și a reținut un bărbat.
- Publicitate -
Se pare că bărbatul era confuz și striga "Bombă!" într-un autobuz, dar nu au fost găsite dovezi ale unei amenințări serioase. Un alt post, NOS, a transmis că poliția a arestat "un bărbat confuz". Totodată, un purtător de cuvânt al poliției militare a declarat că măsurile sporite de control introduse, sâmbătă, la Schiphol, după primirea unui pont care indica o posibilă amenințare teroristă, vor fi menținute până la noi ordine. "Măsurile rămân în vigoare" până când primarul din Harleemmermeer (localitate în perimetrul că-reia se află aeroportul Schiphol), guvernul și poliția militară decid să le revoce, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt pentru agenția olandeză ANP.
Postul de televiziune olandez NOS a transmis, sâmbătă, că pontul ar putea avea legătură cu o amenințare teroristă, însă ziarul De Telegraaf a relatat că natura amenințării nu este clară și că măsurile de securitate au un caracter preventiv.