Sâmbătă, 06 Iunie 2026

OMS a extins alerta internațională privind noul coronavirus la cel mai înalt nivel

de Cuget Liber Vineri, 28 Februarie 2020 149 < 1 min citire
OMS a extins alerta internațională privind noul coronavirus la cel mai înalt nivel
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat, vineri, că riscul răspândirii coronavirusului la nivel global este, în prezent, ''foarte ridicat'', aceasta fiind cel mai înalt nivel pe care OMS îl poate declara, potrivit BBC. 
Alerta a fost extinsă în urma noilor cazuri de infectare, la nivel global. "Creșterea numărului de cazuri și al țărilor afectate în ultimele zile este în mod clar îngrijorătoare", a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus
Directorul Programului de Urgențe al Organizației Mondiale a Sănătăți, Mike Ryan, a anunțat, vineri, că epidemia cu noul coronavirus nu a ajuns la nivelul unei pandemii atâta timp cât țările afectate și nu numai luptă împotriva noului virus.
"Dacă ne-am confrunta cu pandemie acceptăm, în esență, că fiecare om de pe planetă va fi expus virusului respectiv. Încă nu este cazul unui astfel de anunț", a declarat Ryan.
"Deocamdată nu este vorba despre o răspândire necontrolată a coronavirsului la nivel global și nu ne confruntăm cu îmbolnăviri severe și decese pe scară largă în rândul populației. Ceea ce observăm sunt câteva epidemii, în diferite părți ale lumii", a subliniat directorul OMS, într-o conferință de presă, pe 24 februarie 2020.
Taguri
Articolul anterior Codrin Ștefănescu, pus sub acuzare de DIICOT. Este acuzat de constituirea unui grup infracțional, șantaj, abuz în serviciu
Articolul următor Români suspecți de coronavirus, în carantină în Republica Dominicană

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei