Vineri, 05 Iunie 2026

ONU prelungeşte cu doar trei luni misiunea sa în Libia

de Cuget Liber Marţi, 01 Februarie 2022 103 < 1 min citire
ONU prelungeşte cu doar trei luni misiunea sa în Libia
Foto: globeecho.com
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, luni, o rezoluţie prin care prelungeşte cu doar trei luni misiunea sa politică în Libia, rezoluţie elaborată de Regatul Unit după câteva zile de impas între Statele Unite şi Rusia, care a avut câştig de cauză pe mai multe aspecte, transmite agenţia AFP, consultată de Agerpres.
Textul ultrascurt, adoptat în unanimitate, prevede continuarea misiunii până pe 30 aprilie. O versiune anterioară a textului, care a circulat săptămâna trecută, prevedea prelungirea misiunii de sprijin a ONU în Libia până pe 15 septembrie.
După ani de conflict armat şi diviziuni regionale între estul şi vestul ţării, în urmă cu un an a fost creat un guvern interimar, sub egida ONU, pentru a conduce tranziţia până la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, programate iniţial să aibă loc pe 24 decembrie, dar care au fost amânate pe termen nelimitat.
Textul votat luni nu conţine nicio menţiune privind speranţa organizării în curând a acestor alegeri. 
Taguri
Articolul anterior Spovedania unei blonde la maica stareță
Articolul următor O nouă discuţie Putin-Macron. Au fost abordate garanţiile de securitate cerute de Moscova

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei