Convoi oficial, covor roșu și onoruri militare: Papa Leon al XIV-lea a fost primit marți, 14 octombrie, la palatul roman Quirinal pentru prima sa vizită de stat la doi pași de Vatican, vizită în timpul căreia el a pledat pentru multilateralism, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
În discursul său susținut în fața președintelui italian Sergio Mattarella și mai multor lideri politici, Leon al XIV-lea a invitat Italia să mențină mereu dinamica unei atitudini de deschidere și de solidaritate față de migranți.
Printre cei prezenți s-a numărat inclusiv șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, care desfășoară din 2022 o politică de restricție a sosirilor de migranți pe coastele peninsulei.
Pledând pentru multilateralism în fața spectrului unui nou conflict mondial, primul Papă american din istorie a mulțumit Italiei pentru angajamentul său în favoarea copiilor din Fâșia Gaza, în condițiile în care Roma a primit aproape 200 de copii și tineri palestinieni de la începutul războiului pe 7 octombrie 2023.