Potrivit noii legislații, părinții care se simt neglijați pot să-și dea în judecată copiii. Totuși, noul amendament nu menționează cât de des trebuie să aibă loc astfel de vizite.
- Publicitate -
Este vorba despre China, o țară cu un ritm accelerat de dezvoltare, ce se confruntă cu problema populației în vârstă, scrie The Independent.
Trei decenii de schimbări au accelerat prăpastia între generații, existând puține alternative pentru cei în vârstă, pensionarea sau azilele de bătrâni fiind două dintre acestea.
Presa locală a relatat recent un caz despre o femeie în vârstă de 90 de ani, care a fost forțată de fiul ei să locuiască timp de doi ani într-un coteț de porci.
Există numeroase astfel de cazuri, cu bătrâni abuzați sau neglijați sau de copii care încearcă să preia controlul asupra bunurilor părinților fără cunoștința acestora.
Problemele sunt cauzate de faptul că în ultimele decenii durata de viață a crescut de la 41 la 73 de ani și de politica "copilului unic", care eixtsă din 1979 și care obligă familiile să aibă un singur copil.