Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Parisul va găzdui sediul Autorității Bancare Europene

de Cuget Liber Luni, 20 Noiembrie 2017 90 < 1 min citire
Parisul va găzdui sediul Autorității Bancare Europene
Parisul a fost ales pentru a găzdui Autoritatea Bancară Europeană (EBA), instituție care va părăsi Londra din cauza Brexitului, la finalul unui vot organizat la Bruxelles, a anunțat luni președinția UE, transmite Agerpres.ro.Potrivit unei surse diplomatice, capitala franceză a fost aleasă prin tragere la sorți în fața Dublinului, cele două orașe înregistrând același număr de voturi în cel de-al treilea tur, la care au participat miniștri din cele 27 de țări care vor rămâne în Uniune.
Paris, Frankfurt și Dublin — a fost ordinea după primul tur de scrutin, după care Frankfurt a fost eliminat, în turul doi, cu doar 4 voturi pentru, în timp ce Parisul a obținut 10 iar Dublin — 13 voturi.
Agenția bancară, cu cei aproximativ 170 de angajați ai săi, a suscitat interesul a opt orașe care au candidat pentru a o găzdui, printre care Luxemburg, Bruxelles, Varșovia sau Viena.
Anterior, tot luni seară, orașul olandez Amsterdam a fost desemnat pentru a găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care va trebui să fie mutat de asemenea de la Londra în perspectiva ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Taguri
Articolul anterior 112 camioane cu șoferi români, sechestrate în Belgia
Articolul următor Fotbal / FC Voluntari - FC Viitorul 0-0. Trupa lui Hagi, la al 7-lea meci fără eșec!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei