Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Într-o ședință comună de plen, Parlamentarii sărbătoresc, astăzi, cinci ani de la intrarea României în NATO

de Cuget Liber Marţi, 31 Martie 2009 141 < 1 min citire
Deputații și senatorii se vor reuni, astăzi, de la ora 12.00, într-o ședință comună, consacrată aniversării NATO și marcării a cinci ani de când România este membru al Alianței Nord-Atlantice, la care sunt invitați președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc.
Printre invitații la plenul comun de astăzi se mai numără miniștrii Cristian Diaconescu, Mihai Stănișoară și Dan Nica, diplomați ai țărilor membre NATO, membri ai corpului diplomatic al țărilor în curs de aderare la Alianța Nord-Atlantică, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic. De asemenea, au fost invitați și foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu, dar și foști membri ai Executivului care au ocupat portofoliile Internelor, Apărării și Externelor.
Astfel, având în vedere convocarea ședinței comune la ora 12.00, programul Camerei Deputaților se va modifica pentru ziua de azi, urmând ca, după plenul comun, deputații să continue ședința de plen a Camerei Deputaților cu votul final asupra proiectelor de lege de pe ordinea de zi.
Astăzi după-amiază nu vor mai exista ședințe ale comisiilor de specialitate, acestea urmând să se desfășoare miercuri și joi.
Articolul anterior Un militar american, condamnat la maxim 35 de ani de închisoare pentru uciderea a patru irakieni
Articolul următor UE va susține reglementarea sectorului financiar la summitul G20

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei