Parlamentul European (PE) salută perspectiva integrării Islandei în Uniunea Europeană, în urma deciziei liderilor UE din 17 iunie de a începe negocierile de aderare cu această țară, precizează un comunicat de presă al PE, publicat miercuri și preluat de Mediafax.
- Publicitate -
Aderarea Islandei ar oferi Uniunii Europene posibilitatea de a juca un rol mai activ în regiunea arctică, se afirmă în textul rezoluției elaborate de europarlamentarul român Cristian Dan Preda (din partea Grupului Partidului Popular European).
În ceea ce privește criteriile politice, "Islanda excelează, având o puternică tradiție democratică. Pe de altă parte, în ciuda recentelor semne încurajatoare, există încă dubii care planează asupra independenței sistemului judiciar și acestea trebuie adresate. Mai mult decât atât, autoritățile islandeze trebuie să pună capăt distincției între cetățenii europeni în ceea ce privește dreptul la vot și participarea la alegerile locale", a declarat raportorul PE, în cadrul dezbaterii plenare de miercuri.