Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentul grec a adoptat o lege care facilitează împrumutul de antichităţi în străinătate

de Cuget Liber Marţi, 14 Februarie 2023 235 1 min citire
Parlamentul grec a adoptat o lege care facilitează împrumutul de antichităţi în străinătate
Parlamentul grec a adoptat o lege care facilitează expunerea de antichităţi rare în muzee din străinătate, însă arheologii sunt îngrijoraţi de faptul că această reformă ar putea deschide calea pentru „exportul” pe termen lung de obiecte rare, informează agenţia AFP, consultată de Agerpres.
Decizia vine, de asemenea, în contextul în care guvernul grec poartă discuţii cu British Museum cu privire la posibila întoarcere la Atena a Frizelor Parthenonului. Londra afirmă că sculpturile au fost achiziţionate legal, în 1802, de diplomatul britanic Thomas Bruce, al şaptelea conte de Elgin, care le-a vândut apoi către British Museum. Grecia susţine însă că operele de artă au făcut obiectul unui furt atunci când ţara se afla încă sub ocupaţie otomană.
Cotidianul londonez Financial Times a relatat, săptămâna trecută, că faimoasele fresce preistorice din Santorini „au fost menţionate Atenei” ca putând face parte dintr-un schimb de împrumuturi.
Asociaţia arheologilor greci a declarat însă că va încerca să blocheze legea prin acţionarea în instanţă.
Antichităţi importante ar putea fi trimise în străinătate pentru 50, 100 sau mai mulţi ani", a declarat asociaţia într-un comunicat.
Ministerul grec al Culturii încearcă de ani de zile să negocieze acorduri pentru repatrierea antichităţilor fără a recurge la acţiuni în justiţie.
Taguri
Articolul anterior Peste 100.000 persoane de peste 45 ani şi-au găsit loc de muncă în anul 2022
Articolul următor DOLIU ÎN PNL CONSTANŢA! A decedat fostul poliţist CONSTANTIN AVĂTAVULUI!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei