Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentul Ungariei a înăsprit legislaţia antidrog. Începe vânătoarea de furnizori

de Sorin MIHALACHE Marţi, 29 Aprilie 2025 108 < 1 min citire
Parlamentul Ungariei a înăsprit legislaţia antidrog. Începe vânătoarea de furnizori
Parlamentul ungar a adoptat marți, 29 aprilie, o lege care interzice producerea, abuzul, distribuirea sau promovarea drogurilor, în conformitate cu politica guvernului de toleranță zero față de droguri, informează agenţia MTI.
Legea a fost adoptată cu 143 voturi pentru, 19 împotrivă și 13 abțineri. Ea creează mediul juridic pentru eforturi mai eficiente împotriva traficului, distribuției și consumului de droguri, înăsprind aplicarea legii și reglementările privind protecția minorilor, printre alte măsuri.
Conform noilor prevederi, poliția va fi autorizată să rețină orice persoană aflată sub influența drogurilor dacă persoana respectivă are un comportament considerat amenințător, iar medicii vor fi obligați să raporteze cazurile în care minori sunt suspectați de consum de droguri.
Noua lege introduce, de asemenea, pedepse mai aspre pentru infracțiunile comise sub influența drogurilor ilegale, dar mai prevede că pedepsele împotriva consumatorilor de droguri pot fi reduse nelimitat dacă aceștia își denunță furnizorii.
Taguri
Articolul anterior Ce tip de președinte își doresc constănțenii?
Articolul următor Explozie puternică la un laborator de muniție. O femeie a fost găsită carbonizată

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei