Deși politicienii români au acceptat că sunt necesare clarificări în ceea ce privește relațiile de concubinaj, după modelul Ungariei sau al Slovaciei, care "au adoptat o formulă care nu înseamnă căsătorie, dar reglementează anumite aspecte juridice", la noi, astfel de chestiuni au rămas în stadiu de proiect.
- Publicitate -
Concubinajul, o realitate incontestabilă, care câștigă din ce în ce mai mult teren, produce o serie de efecte sociale, printre acestea, cel mai des invocate de concubini fiind partajul bunurilor cumpărate împreună sau situația copiilor rezultați dintr-o relație nepecetluită la Starea Civilă.
Ioana Popescu, din Constanța, în vârstă de 29 de ani, este una dintre "victimele" acestei forme de conviețuiri, care, din naivitate și necunoaștere, s-a trezit aruncată în șuturi din casa în care a trăit aproape șapte ani de zile și în care s-a născut și un copil, acum în vârstă de șapte luni, fără nimic din bunurile la cumpărarea cărora a contribuit și ea, din propriile venituri.
Victima bunei credințe
"La sfârșitul anului trecut, am arvunit un restaurant pentru nunta noastră, programată în noiembrie, iar pe 2 iunie anul acesta, fostul concubin mi-a lăsat un bilet pe masă, în care îmi spunea să-mi iau copilul și să plec la mama, care stă la țară. Abia câteva zile mai târziu, când a catadicsit să-mi răspundă la telefon, mi-a spus că el vrea să plece în străinătate și nu-l mai interesează soarta mea și a copilului. Niște prieteni mi-au spus însă că m-a mințit, că el, de fapt, vrea să se însoare cu alta, exact la restaurantul arvunit de noi amândoi. L-am căutat personal și i-am spus că nici tăiată nu plec din casa lui dacă nu împărțim lucrurile pe care le-am cumpărat împreună, o grămadă, dar m-a amenințat că dacă lipsește ceva din casă mă dă pe mâna Poliției, că toate chitanțele sunt pe numele lui.
Eu sunt în concediu pentru creșterea copilului și nu am alte venituri decât indemnizația legală. Banii nu-mi ajung de nici o culoare și vreau să știu dacă se poate face partaj legal în situația mea și dacă legea îl obligă pe el la o pensie de întreținere pentru mine, fiind în perioada de creștere a copilului. Vă mulțumesc foarte mult pentru înțelegere".
v v v
Legislația cuprinde o serie de reglementări speciale privind regimul patrimonial al bunurilor soților, însă consilierul juridic Carmen Dumitru ne-a explicat că nu același lucru se poate spune și despre statutul bunurilor dobândite de concubini. În principiu, bunurile obținute în perioada concubinajului vor aparține celui care le-a dobândit, în afara situației, din ce în ce mai des întâlnite, când la achiziționarea lor au contribuit ambii concubini, iar ei pot dovedi în instanță, cu probe legale, acest lucru.
Mai exact, pentru a beneficia de o cotă proporțională cu cota dumneavoastră de contribuție la cumpărarea bunurilor respective, va trebui să-l dați în judecată pe fostul dumneavoastră partener de viață și să faceți dovada contribuției dumneavoastră pentru fiecare bun în parte.
Referitor la pensia de întreținere pe care o invocați, din păcate, legea acordă acest drept tot soției (doar dacă aceasta poate dovedi că are probleme de sănătate și nu se poate întreține singură), nicidecum concubinei.