O viață la casa de copii și un singur vis - întemeierea unei familii. Este visul
- Publicitate -
a patru tineri din centrele de plasament constănțene care se pregătesc să părăsească sistemul de protecție a copilului. Facultățile pe care le urmează le deschid drumuri, îi motivează să-și întemeieze o familie, să se zbată pentru un trai decent.
Eduard Andrei Crăciun are 23 de ani și stă de mic la casa de copii. Cei care i-au dat viață l-au abandonat. Viața a fost crudă cu el, însă nu a încetat să spere că familia pe care o va întemeia va fi una fericită.
În prezent, se zbate să-și creeze un viitor după ce termină cea de-a doua facultate și abia așteaptă să i se spună "tata". "Am făcut Facultatea de istorie, iar în prezent sunt student în anul I la psihologie, Secția pedagogie învățământ primar și preșcolar", ne povestește Eduard.
Locuiește în centrul de plasament "Ovidiu", astfel că nu plătește chirie. Banii pe care-i câștigă îi păstrează pentru că, în curând, își va întemeia o familie.
Lucrează ca voluntar în cadrul sistemului, fiind educator pe probleme socio-culturale. "În prezent, pregătim un spectacol pentru sărbătorile de iarnă. Am copii care merg la centrul de pictură, de teatru, fotbal sau baschet, la clubul elevilor", ne povestește, mândru, Eduard.
Ca voluntar lucrează din anul II de facultate, trăindu-și a doua copilărie, după cum singur ne-a spus și a câștigat mai multe premii: la Iași, premiul de popularitate la festivalul de muzică ușoară "Fiero", locul II la Gala Voluntarului și premiul pentru cea mai bună implicare la "Gala gesturilor care contează", eveniment organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
"Un corn și o ciocolată nu înlocuiesc 18 ani de abandon"
Perioada studenției a fost cu bune și cu rele, cu restanțe, cu bucurii, cu prietenii legate pe viață. Cea mai la suflet i-a rămas Andreea Dima care i-a devenit ca o soră. "Am dat atunci la patru facultăți și am intrat la toate, dar am rămas la istorie. Am fost ajutat și cu banii de taxă de diferiți sponsori și am reușit să termin facultatea. Urmează acum să dau și licența", a mai adăugat tânărul.
Relația cu majoritatea colegilor din facultate nu a fost foarte bună pentru că, atunci când au aflat că este de la centru, l-au privit cu superioritate.
Materia care i-a dat mari bătăi de cap a fost Istoria veche a României, cu profesorul Mihai Irimia. "În primii trei ani de facultate am avut câte o restanță, dar nu-mi pare rău. Face parte din viața de studenție", zâmbește Eduard Andrei.
Își împarte bucuriile și necazurile cu Marinela, viitoarea lui soție, pe care a întâlnit-o tot în facultate. "Anul acesta m-am logodit și vreau ca la anul sau în 2010 să mă ajute Dumnezeu să fac nunta", ne mărturisește tânărul.
Pentru ceea ce a ajuns, Eduard dorește să le mulțumească lui Dumitru și Georgetei Vlada, oameni de excepție care l-au susținut necondiționat.
Dacă la prima facultate nu a participat la balul bobocilor, la psihologie este unul dintre organizatori. "Îmi pare rău că nu am dat mai devreme la psihologie, mă înțeleg cu toți colegii. Sunt mult mai încântat pentru că mi-am depășit orice prejudecată", mărturisește Eduard.
Nu-i consideră părinți pe cei care i-au dat viață și l-au abandonat și este conștient că a ajuns unde este acum datorită sistemului care l-a format și îndrumat. "La 18 ani mi-am văzut tatăl și i-am zis: «Domnule, un corn și o ciocolată nu înlocuiesc 18 ani de abandon»", ne-a povestit Eduard.
În afară de a-și întemeia o familie, o altă dorință a tânărului este să ajungă inspector în resurse umane în domeniul artistic.
Deși stă în centru, își ajută familia cu bani, alimente și haine
Nu știe ce înseamnă "acasă", deși are 23 de ani. Memet Nazim a fost abandonat de mic într-o casă de copii și, cu toate că a avut o viață grea, nimic nu l-a împiedicat să își croiască un drum în viață. Este student în anul III la Științe ale naturii și științe agricole, Secția horticultură la Universitatea "Ovidius" Constanța. "Aș vrea să lucrez într-o seră sau într-o cramă de vin, unde să fiu plătit și respectat. Spun plătit pentru că am lucrat la o spălătorie și patronul nu a fost serios, nu a vrut să mă plătească", ne povestește Memet.
Nu iese la sucuri cu colegii, nu a participat la niciun eveniment alături de ei, însă își amintește cu drag de practică, pentru că a socializat cu studenții în excursii. Tânărul ne-a mai povestit că i-a făcut mare plăcere să participe ca voluntar la mai multe acțiuni organizate de Cosmin Bârzan de la ONG Mare Nostrum.
Pentru că familia lui are o situație financiară foarte proastă, cum strânge bani se duce acasă și-și ajută mama și sora cu alimente, haine și bani. "Îi ajut cum pot. Acasă nu au nici lumină, nici apă. Mama abia se descurcă cu ajutorul social, este bolnavă…", ne-a mărturisit, mâhnit, interlocutorul nostru.
Când era mic, cel mai tare în durea reacția copiilor care strigau după el "Căministul!, căministul!".
Memet Nazim este conștient că la centrul de plasament îi este mai bine pentru că are asigurat traiul de zi cu zi. Cu toate acestea, dacă ar putea îmbunătăți ceva în sistem ar mări alocația de hrană, ar oferi o hrană mai bună, ar mări suma pentru nevoi personale. "Am fost învățați de sistem să ni se dea mereu și sunt conștient că noi, la un moment dat, nu oferim nimic. De aceea ne este greu când trebuie să plecăm din centru și să locuim cu chirie", ne spune Memet.
Cu puținii bani pe care-i câștigă din bursa de la facultate își cumpără rechizite, haine, mai trimite bani și acasă și își mai pune și deoparte.
Urmează să părăsească sistemul
Cunoscut de toți ca fiind foarte vorbăreț, Marius Dobre, de 25 de ani, este prietenul multora din colegii de la Centrul de plasament "Ovidiu". Locuiește, în prezent, într-un apartament al Protecției Copilului Constanța în Tomis Nord. "Stau cu încă doi băieți și nu plătim chiria și întreținerea. Ne luăm alimentele de la direcție, în rest ne gospodărim singuri, ne facem de mâncare", a adăugat tânărul.
Este student în ultimul an la Universitatea Maritimă Constanța și a optat pentru meseria de navigator pentru că a considerat că doar așa poate strânge bani mulți într-un timp relativ scurt.
"La facultate colegii mei nu prea vin: fie sunt plecați în voiaj, fie nu vin la cursuri. Am fost mai apropiați în primii doi ani de facultate, apoi m-am angajat și eu în Carrefour. M-am făcut cunoscut pentru că vorbesc foarte mult", ne-a povestit Marius.
Câțiva profesori au aflat că este de la casa de copii și l-au ajutat extrem de mult, mai ales Doina Carp, care a știut când să-i ofere mângâiere și o vorbă bună.
În prezent, și-a depus mai multe dosare pentru a pleca în voiaj și, când se va întoarce, va locui cu chirie.
Cu toate că stă de 15 ani prin centre de plasament, a păstrat legătura cu frații și mama. Este un exemplu pentru copiii mai mici din centre și îi îndeamnă pe toți să-și urmeze visul, să se realizeze, pentru că nimeni și nimic nu le stă în cale, chiar dacă locuiesc cu familia sau la casa de copii.
"Le-am zis că stau la Dacia, pentru că mi-e teamă de reacția lor"
Andrei Mihai David nici nu știa să țină lingura în mână când a ajuns într-un centru de plasament. Anii de școală au fost cu bune, dar și cu rele, căci în sufletul lui s-au născut sentimente neînțelese pentru el la vremea respectivă. Nu a putut să spună că mama i-a pregătit pachețelul, așa cum făceau colegii lui, și nici nu a avut pe cineva care să-l aștepte acasă. "Acum sunt la facultate, în anul I, dar mă feresc să le spun colegilor că stau la casa de copii, cu toate că mă înțeleg bine cu ei", ne povestește Andrei.
Nu a simțit dragostea părintească, de aceea a avut mereu tendința să stea retras. Cu toate acestea, ambiția l-a ajutat să-și canalizeze toată energia în studiu, tocmai pentru a realiza mai multe pentru el.
Prejudecățile celor care-l înconjoară, exemplele de discriminare de care i-au vorbit copiii mai mari din centru l-au îndemnat să se ferească, să mintă. "Când plec de la facultate, mi se întâmplă să fiu întrebat unde stau, încotro merg, ce autobuz iau.
Le-am zis că stau la Dacia, pentru că mi-e teamă de reacția lor. Probabil că va trebui să le spun, pentru că minciuna are picioare scurte", afirmă Andrei.
Cei patru tineri cu care am stat de vorbă nu-și plâng soarta, nici nu sunt mulțumiți cu ea, dar sunt conștienți de faptul că multe familii nu pot asigura copiilor ceea ce ei au în centrele de plasament. Dorința lor este acum să-și croiască un drum în viață și să se sacrifice pentru familia pe care și-o doresc cu toții.
