Duminică, 07 Iunie 2026

Peleș și Pelișor ar putea fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

de Madalina PETRESCU Marţi, 27 Februarie 2024 201 1 min citire
Peleș și Pelișor ar putea fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Proiectul de includere a castelelor Peleş şi Pelişor în Lista Patrimoniul Mondial UNESCO este în discuţie între reprezentanţii Ministerului Culturii, ai Institutului Naţional al Patrimoniului, ai Muzeului Național Peleș şi ai Asociației Casa Majestății Sale – Casa Regală.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că a fost „stabilit un grup de lucru pentru îndeplinirea cerinţelor procedurale pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de la identificarea capacităţii de gestionare şi management, până la definirea exactă a perimetrelor, la îndeplinirea condiţiilor de autenticitate şi integritate şi a criteriilor privind valoarea universală excepţională."
Valoarea lor excepţională merită să fie recunoscută de UNESCO"
Castelele Peleş şi Pelişor nu sunt doar monumente istorice, autentice, excepţionale, ci şi destinaţii vii care reflectă identitatea naţională contemporană. Ele funcţionează ca muzee, aducând în prim-plan istoria şi cultura într-o manieră interactivă şi accesibilă", a mai subliniat ministrul, informează gandul.ro
Argumentul pentru a le include în UNESCO este că „reşedinţele regale din Sinaia impresionează prin frumuseţea şi semnificaţia arhitecturală, reprezentând un punct de referinţă pentru Europa de Est. Valoarea lor excepţională merită să fie recunoscută de UNESCO prin includerea în Lista Patrimoniului Mondial."
Ministrul Raluca Turcan a adăugat că în curând vor fi iniţiate colaborări și cu alte instituții cu atribuții directe sau indirecte asupra Domeniului Regal de la Sinaia în vederea asigurării standardelor de calitate necesare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Taguri
Articolul anterior Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş,va fi votată marțea viitoare
Articolul următor MAE: Atenţionare de călătorie în Grecia - perturbări majore ale transportului public în contextul grevelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei