Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Pentagonul a autorizat participarea femeilor la misiuni de luptă

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013 180 < 1 min citire
Pentagonul a autorizat participarea femeilor la misiuni de luptă
Armata americană a anulat interdicția privind participarea femeilor la operațiuni combatante, anunță secretarul în exercițiu al Apărării, Leon Panetta. "Femeile au dat dovadă de mare curaj și au făcut multe sacrificii în afara câmpului de luptă. Au avut contribuții fără precedent la misiuni militare și au demonstrat capacitatea de participare la numeroase misiuni", a subliniat Panetta. "Obiectivul Departamentului Apărării este ca, prin această decizie, să se asigure că misiunile sunt îndeplinite de persoanele cele mai calificate și cele mai capabile, indiferent de genul acestora", adaugă Panetta. Decizia lui Leon Panetta "reflectă realitatea operațiunilor militare din secolul XXI", a declarat senatorul Carl Levin, președintele Comisiei Apărării. În opinia democratului Mark Warner, "este normal să se recunoască realitățile luptei militare moderne și rolul femeilor care și-au demonstrat competența și curajul în numeroase rânduri". Într-un prim pas către ridicarea interdicției de a participa la lupte, secretarul Apărării a permis în 2012 femeilor să ocupe 14.000 de posturi care le erau inaccesibile anterior, ca cel de membru al echipajului de lansare multiplă de rachete sau operatoare radar de artilerie.
Taguri
Articolul anterior Rezultate finale în Israel. Coaliția lui Benjamin Netanyahu, majoritate de mandate
Articolul următor Cehii își aleg noul președinte, în al doilea tur

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei