Organizația Județeană a PRM Constanța s-a întrunit, sâmbătă, în cadrul Conferinței Județene pentru a-și desemna noul lider.
- Publicitate -
Niculae Gheorghe a fost ales, din nou, președinte al Organizației Județene, în unanimitate, el reușind să adune toate cele 130 de voturi ale delegaților prezenți în sala mică a Casei de Cultură.
În cadrul evenimentului, peremiștii au adoptat o rezoluție prin care fac apel către toate organizațiile județene pentru a convoca Congresul Național al PRM. Ei au susținut nevoia unei întruniri naționale pentru refacerea tuturor structurilor de partid, de la bază până la cel mai înalt nivel.
Unii participanți și-au manifestat dorința de a-l schimba pe actualul lider național, Corneliu Vadim Tudor. Dumitru Șuță a declarat că peremiștii "se află într-o criză de lider". "Partidul e bun, dar nu mai este bun șeful. Trebuie să schimbăm liderul", a explicat Șuță. La rândul său, Niculae Gheorghe nu a exclus posibilitatea schimbării lui Vadim Tudor. "Trebuie să găsim soluții să ieșim din situația în care ne aflăm. Eu nu am nimic cu Vadim, dar trebuie să îi găsim și lui locul potrivit. Trebuie să facem repoziționări", a spus el.
PRM Constanța și-a desemnat delegații ce vor participa la Congres, precum și membrii Consiliului de Conducere, ai Comisiei de Control Financiar și cei ai Comisiei de Arbitraj.
Niculae Gheorghe a făcut referire și la situația ciudată creată prin funcționarea, în paralel, a două conduceri PRM, una dintre ele fiind reprezentată de către mangaliotul Ion Anghel. "Nu a făcut alegeri nicăieri. Nu a făcut nici la Mangalia. Partidul suntem noi și îl ducem mai departe", a încheiat noul lider județean.