Duminică, 07 Iunie 2026

Pentru a nu pierde pensia specială Persoanele cu picioarele și mâinile amputate, obligate să facă dovada handicapului la fiecare șase luni

de Roxana - Marina GLĂVAN Sâmbătă, 28 Februarie 2009 1432 2 min citire
Persoanele cu picioarele amputate trebuie să meargă la șase luni sau la un an la Serviciul de Exploatare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DGASPC) să facă dovada handicapului lor. De parcă, între timp, piciorul amputat va crește. Sunt lacune în legile actuale, iar sistemul își bate joc de persoanele și așa oropsite de viață.
Picioarele nu le vor mai crește înapoi, dar sunt totuși obligați să meargă, fie la șase luni, fie la un an, la Serviciul de Exploatare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul DGASPC Constanța să facă dovada handicapului lor.
Dacă în cazul adulților există posibilitatea încadrării lor într-un grad de handicap permanent, nerevizuibil, la copii, gradul de handicap se acordă numai pe o perioadă de șase luni sau un an. "Știm că este nedrept, însă noi suntem simpli aplicanți ai cadrului legislativ. În 2006 a venit o circulară în care ni se cerea să facem modificări. Atunci am cerut încadrarea permanentă și la copii, sau măcar pe o perioadă de doi-trei ani, fără vreun rezultat. Am trimis solicitări pentru a modifica legislația la cazurile grave de handicap, ca ele să fie încadrate permanent", a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța.
Dovada handicapului se face la șase luni sau la un an
Un caz extrem de ciudat a fost în urmă cu câțiva ani când un adult cu grad de handicap accentuat a fost încadrat de comisia de expertiză în gradul de handicap mediu pentru că, între timp, a primit o proteză. Chiar dacă ar trebui să fie încadrați direct în cadrul de handicap nerevizuibil, legea nu este de aceeași părere când vine vorba de cei cu picioarele amputate. Gradul de handicap nerevizuibil nu se dă de la început, pentru că există posibilitatea protezării, respectiva persoană având posibilitatea să devină autonomă, ne explică reprezentanții comisiei.
Noi știm un singur lucru însă. Nu este normal ca o persoană care are picioarele amputate, de exemplu, să vină periodic să facă dovada handicapului. Nu-i crește niciun picior între timp.
La nivelul județului Constanța, sunt 12.000 de persoane care sunt încadrate în gradul permanent nerevizuibil și 6.000 înscriși în gradul de handicap revizuibil, conform datelor furnizate de Roxana Onea. "Mulți trebuie să facă dovada recuperărilor și sunt obligați să vină la comisie la șase luni sau la un an", a completat purtătorul de cuvânt.
În evidențele DGASPC Constanța sunt 1.326 de copii încadrați în gradul de handicap grav, 349 sunt încadrați în gradul de handicap accentuat, 184 sunt încadrați în gradul de handicap mediu și doi în gradul de handicap ușor, majoritatea având afecțiuni neurologice.
În ceea ce privește adulții, în gradul de handicap grav sunt încadrate 593 de persoane, în gradul de handicap accentuat sunt încadrate 667 de persoane, în gradul de handicap mediu sunt 583 de persoane.
Pentru 2.415 persoane au fost emise certificate cu caracter permanent, iar 5.061 cu caracter temporar.
Articolul anterior Învățați copiii să facă mărțișoare
Articolul următor Locuitorii din Năvodari pot încheia convenții individuale cu regia de apă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei