Duminică, 07 Iunie 2026

Peste 140 de morți și răniți în Elveția. „Un ospătar s-a urcat pe umerii altui ospătar. Ţinea în mâini o lumânare”

de Oana CHIRANA Joi, 01 Ianuarie 2026 1419 2 min citire
Peste 140 de morți și răniți în Elveția. „Un ospătar s-a urcat pe umerii altui ospătar. Ţinea în mâini o lumânare”
Incendiul care a ucis și a rănit peste 140 de persoane la petrecerea de Anul Nou din barul Le Constellation, în stațiunea elvețiană Crans-Montana, s-ar fi produs după ce o lumânare aniversară a aprins tavanul.
Tragedia care a lovit Elveția în noaptea de Anul Nou prezintă similitudini înfiorătoare cu incendiul de la Colectiv, din octombrie 2015.
Potrivit unor martori citați de presa franceză, focul a pornit de la o lumânare, care a aprins imediat tavanul barului Le Constellation, la ora locală 01.30.
Două tinere intervievate de BFMTV, care se aflau în clubul de noapte în momentul producerii incidentului, au afirmat că tavanul din lemn al discotecii situate la subsolul barului ar fi luat foc. „La un moment dat, un ospătar s-a urcat pe umerii altui ospătar. Ţinea în mâini o lumânare de aniversare, care era foarte aproape de tavan, iar acesta a luat foc în două minute", au declarat cele două martore.
Potrivit acestora, în interiorul clădirii se aflau câteva sute de persoane.
Scara de ieşire din discotecă era foarte îngustă, s-a produs o mare aglomeraţie", au continuat cele două tinere, care au reuşit să fugă în ultimul moment. Acestea au afirmat că au văzut numeroşi răniţi, mulţi grav, prăbuşindu-se la ieşirea din bar.
Oamenii spărgeau gemurile pentru a ieși din barul în flăcări
Un martor care a vorbit cu postul de televiziune francez BFMTV a descris oameni care au spart geamuri pentru a scăpa de incendiu, unii grav răniți și părinți panicați care s-au grăbit la fața locului cu mașinile pentru a vedea dacă copiii lor erau prinși înăuntru, scrie The Guardian.
Martorul a spus că a văzut aproximativ 20 de persoane grăbindu-se să iasă din fum și flăcări și a comparat ceea ce a văzut cu un film de groază în timp ce se uita de peste drum.
Incendiul ar fi izbucnit în subsolul barului
Poliția elvețiană a publicat o înregistrare video filmată după incendiu, care arată terasa barului Le Constellation, scrie Sky News.
Imaginile din filmare arată scaune și bănci împrăștiate prin încăpere.
Se crede că incendiul a izbucnit în subsolul barului, rapoartele sugerând că până la 100 de persoane erau acolo când au izbucnit flăcările.
Taguri
Articolul anterior Transport ilegal de materiale pirotehnice, descoperit de polițiști la Negru Vodă
Articolul următor România va celebra „Anul Nadia Comăneci”, în 2026. Se implinesc 50 de ani de la primul 10 din gimnastică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei