Duminică, 07 Iunie 2026

Peste 2.000 de persoane au primit anul trecut indemnizaţii de sprijin COVID-19

de Madalina PETRESCU Miercuri, 14 Iulie 2021 378 < 1 min citire
Peste 2.000 de persoane au primit anul trecut indemnizaţii de sprijin COVID-19
Anul trecut, un număr de 2.100 de persoane care au fost afectate profesional de contextul pandemic au primit indemnizaţii de sprijin COVID-19, reiese din datele Agenţiei Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa (AJPIS). Beneficiarii au primit în 2020, indemnizații în cuantum de aproape 19,5 milioane de lei. Informaţia a fost pusă la dispoziţia prefectului judeţului Constanţa, Silviu-Iulian Coşa care a convocat, miercuri, 14 iulie, Colegiul Prefectural. Un alt punct aflat pe ordinea de zi a fost despre activitatea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța (DJST) în anul pandemic 2020. Astfel, au fost derulate 16 proiecte dedicate tinerilor, printre care concursuri de proiecte, iniţiative civice şi festivaluri. Compartimentul Sport al DJST a susţinut 23 de acţinui şi proiecte sportive.
Taguri
Articolul anterior Atenţie, şoferi! Restricţii de trafic în zona Piaţa Chiliei
Articolul următor Emil Boc: "Festivalul democrației din PNL să nu se transforme în bâlciul democrației"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei