Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Peste 300 de curse aeriene anulate, în urma unei furtuni puternice în centrul SUA

de Cuget Liber Joi, 28 Octombrie 2010 197 < 1 min citire
O furtună puternică a dus la anularea a 300 de curse aeriene pe aeroportul internațional O’Hare din Chicago și la între-ruperea circulației vaselor pe Marile Lacuri, în centrul Statelor Unite - relata, ieri, France Presse, citată de HotNews. De asemenea, alte zboruri aveau o întârziere medie de 30 de minute.
În unele zone, puternicele rafale de vânt au doborât copaci, au avariat linii de cale ferată, dar și clădiri, mai precizează sursele citate. Meteorologii americani au avertizat că furtuna ar putea ge-nera rafale periculoase de vânt și tornade în mai multe state: Illinois, Indiana, Kentucky, Michigan, Ohio și Wisconsin.
După ce a traversat centrul Statelor Unite, furtuna ajunsese ieri în provincia canadiană Ontario și se îndrepta spre Toronto - cel mai mare oraș al țării. Serviciul canadian de meteorologie a emis o avertizare de "furtună foarte intensă și neobișnuită pentru acest anotimp", însoțită de rafale de vânt ce pot atinge 100 km/h. Polițiștii le-au recomandat conducătorilor auto să circule cu prudență.
Articolul anterior Cel puțin 25 de morți în urma erupției vulcanului Merapi
Articolul următor Episcop ungar, acuzat de cel puțin 40 de infracțiuni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei