Duminică, 07 Iunie 2026

Peste 340.000 de oameni au protestat, în Franța, împotriva reformei pensiilor

de Cuget Liber Luni, 18 Octombrie 2010 2216 < 1 min citire
Aproximativ 340.000 de persoane au manifestat în Franța, sâmbătă, la amiază, împotriva reformei pensiilor, potrivit Ministerului de Interne, care remarcă o prezență "mai redusă" față de mobilizările din zilele precedente, transmite AFP, citat de Agerpres.
În timpul protestului din 2 octombrie, poliția a inventariat 380.000 de manifestanți, în numai o oră, la 150 de mitinguri.
Potrivit Ministerului de Interne, "aproximativ 500.000 de persoane, grupate la 100 de mitinguri au manifestat marți după-amiază, în această zi mobilizarea protestatarilor atingând un nivel record".
Pentru a cincea oară de la începutul lunii septembrie, la apelul sindicatelor, francezii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva impopularei reforme a pensiilor, care prevede, între altele, creșterea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani.
Taguri
Articolul anterior Ungaria vrea prelungirea stării de urgență în zona afectată de deversarea noroiului roșu
Articolul următor Armenii cer subprefectului sprijin pentru accesarea unor programe europene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei