Duminică, 07 Iunie 2026

Peste 80% dintre participanții la consultare s-au pronunțat pentru independența Cataloniei

de Cuget Liber Luni, 10 Noiembrie 2014 102 < 1 min citire
Peste 80% dintre participanții la consultare s-au pronunțat pentru independența Cataloniei
Aproximativ 80,7% dintre persoanele care au participat la votul simbolic privind independența, organizat duminică în Catalonia, s-au pronunțat pentru aceasta, adică 1,6 milioane de voturi, potrivit unor rezultate provizorii difuzate de Executivul catalan, relatează AFP.
Aceste rezultate, difuzate după numărarea a 88,4% din buletine, arată că 1.649.239 de persoane au votat de două ori "da" la întrebările "doriți Catalonia să fie stat?" și "dacă da, doriți să fie independent?", a anunțat Joana Ortega, vicepreședinta Executivului.
Potrivit lui Ortega, cel puțin două milioane de persoane au participat la consultare.
Aceste rezultate este necesar să fie interpretate cu prudență, în contextul în care opozanții față de independență au anunțat că boicotează scrutinul, scrie mediafax.ro.
Astfel, este vorba în principal despre simpatizanți ai cauzei separatiste, care s-au prezentat în secțiile de votare din puternica regiune din nord-estul Spaniei cu 5,7 milioane de locuitori.
Taguri
Articolul anterior Fotbal. S-a marcat un singur gol în meciul Concordia Chiajna - Steaua București
Articolul următor Fotbal. Rezultate din Liga I, etapa a XIV-a

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei