Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Planul de restructurare a datoriilor Greciei ar urma să fie deblocat

de Cuget Liber Duminică, 25 Decembrie 2016 84 < 1 min citire
Planul de restructurare a datoriilor Greciei ar urma să fie deblocat
Miniștrii de Finanțe din zona euro vor debloca planul de restructurare a datoriilor Greciei în luna ianuarie, după ce Guvernul Alexis Tsipras a dat asigurări că va onora angajamentele asumate prin planul internațional de asistență financiară, afirmă surse UE citate de site-ul agenției Reuters, potrivit romanialibera.ro.
"Am primit o scrisoare din partea autorităților elene ca răspuns la preocupările exprimate de instituții și de Grupul de lucru al zonei euro față de măsurile fiscale adoptate recent de Parlamentul grec", a declarat un funcționar european, sub protecția anomiatului.
"Am primit asigurări, inclusiv prin evaluările realizate de instituțiile internaționale, că preocupările inițiale, referitoare atât la proceduri, cât și la conținut, sunt atenuate prin această scrisoare (...). În acest context, procedurile decizionale formale privind măsurile de ajustare vor fi efectuate în ianuarie de Mecanismul European de Stabilitate și de Fondul European de Stabilitate Financiară", a precizat oficialul citat.
În urmă cu trei zile, creditorii din zona euro se declarau încrezători că în curând se va găsi o soluție pentru reactivarea planului de restructurare a datoriei Greciei, suspendat după ce Guvernul Alexis Tsipras a dispus în mod neașteptat măsuri suplimentare de asistență socială.
Taguri
Articolul anterior VIDEO / Primele IMAGINI de la locul tragediei aviatice din Marea Neagră
Articolul următor ACCIDENT RUTIER GRAV pe DN1. Două persoane au decedat, a treia în stop cardio-respirator

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei