Duminică, 07 Iunie 2026

Poliția turcă a început o operațiune contra adepților de rang înalt ai lui Gulen

de Cuget Liber Vineri, 09 Decembrie 2016 178 < 1 min citire
Poliția turcă a început o operațiune contra adepților de rang înalt ai lui Gulen
Poliția turcă a început o operațiune pentru a aresta un număr de adepți de rang înalt ai predicatorului Fethullah Gulen, a anunțat agenția de presă Anadolu, preluată de DPA.
Autoritățile intenționează să aresteze 58 de lideri ai mișcării lui Gulen în 16 din cele 81 de provincii ale Turciei, inclusiv la Istanbul, în cadrul operațiunii, a precizat agenția turcă.
Guvernul turc îl acuză pe Gulen, stabilit în SUA, că a coordonat o încercare de puci în iulie în țară, dar predicatorul în vârstă de 75 de ani respinge acuzația.
Mai mult de 36.000 de persoane au fost arestate după tentativa de lovitură stat, în timp ce 75.000 de funcționari publici și rudele lor și-au pierdut locurile de muncă, potrivit informațiilor din presa locală. Alte mii de persoane au fost de asemenea destituite.
Predicatorul controversat a fost odată un aliat al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, dar în ultimii ani Gulen a devenit cel mai mare adversar al șefului statului turc.
Taguri
Articolul anterior Este oficial: Uniunea Europeană a decis ridicarea vizelor de călătorie pentru două state
Articolul următor Atenție! Reacțiile adverse la medicamente pot fi raportate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei