Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polițist din Bărăganu, reținut după ce a cerut bani și palincă

de Carmen MOCANU Miercuri, 15 Aprilie 2009 390 2 min citire
Un agent de poliție rurală din județul Constanța a fost reținut pentru trafic de influență, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.500 de lei și 20 de litri de palincă de la un cetățean, pentru a interveni în oprirea unei acțiuni de cercetare penală.
La data de 10 aprilie, Marius Ciucioiu, din comuna Bărăganu, a sesizat ofițerii Serviciul Teritorial Anticorupție Constanța, spunându-le că, la sfârșitul lunii martie, Iulian Iliuță Nucu, de 35 de ani, agent la Postul de Poliție din comună, i-a pretins suma de 2.000 de euro și 100 litri de palincă.
În schimbul acestora, agentul ar fi trebuit să intervină pe lângă șeful de post pentru a nu-i înregistra bărbatului un dosar penal în care acesta era cercetat pentru punerea în circulație a unui autoturism cu numere de înmatriculare false.
În urma negocierilor dintre denunțător și agentul de poliție, acesta din urmă a acceptat suma de 3.500 de lei și 20 de litri de palincă pentru a-și trafica influența pe lângă șeful său.
În cursul zilei de luni, ofițerii Serviciului Teritorial Anticorupție Constanța, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au organizat acțiunea de prindere în flagrant.
În consecință, Ciucioiu s-a dus acasă la Iulian Iliuță Nucu și i-a dat suma de 3.500 lei și un bidon cu 20 de litri de palincă.
La scurt timp după ce denunțătorul a plecat de la locuința polițistului, ofițerii DGA și procurorul au bătut la ușa agentului. Ei au găsit cei 3.500 de lei, în bancnote a câte 100 de lei, pe care scria cu substanță fluorescentă "trafic de influență".
Pus în fața acestei situații, Nucu a negat săvârșirea faptei și a decla-rat că nu a pretins nicio sumă de bani de la Ciucioiu și nici alte bunuri.
În ceea ce privește faptul că la locuința sa a fost găsită suma de 3.500 de lei și o cantitate de 20 de litri de palincă, acesta a afirmat că nu cunoaște cum au ajuns bunurile în locuința sa.
El a declarat că nu a primit nici o sumă de bani de la denunțător, fiind posibil ca Ciucioiu să fi aruncat banii sub recamierul din holul locuinței în timp ce el a mers în dormitor pentru a se îmbrăca.
Și despre cantitatea de palincă polițistul a spus că nu știa nimic. Tânărul a precizat că a observat bidonul abia în momentul în care au intrat în locuință polițiștii care au efectuat percheziția.
Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. El urmează să fie prezentat magistraților de la Tribunalul Constanța cu propunerea de arestare preventivă.
Articolul anterior Băncile se orientează spre sectorul IMM-urilor
Articolul următor CSM se va pronunța la data de 5 mai în cazul procurorului Mădălina Hira

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei