Vineri, 05 Iunie 2026

Pompier civil, mort în portul Constanța

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 18 Martie 2008 452 < 1 min citire
Un pompier civil, angajat al Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța, a murit, ieri, în zona danei zero a portului Constanța, după ce i s-a făcut rău.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, evenimentul a fost anunțat în jurul orei 11, prin Serviciul Unic de Urgență 112.
O echipă a Poliției Transporturi s-a deplasat la fața locului și, împreună cu inspectori din cadrul ITM Constanța, au constatat că persoana respectivă se numește Vasilică Roșca, de 43 de ani, din orașul Murfatlar, și avea funcția de motorist pe "Pompier 8", aparținând APC Constanța.
Bărbatul se afla în timpul serviciului, iar la un moment dat i s-a făcut rău, iar pentru a se odihni s-a deplasat la autoturismul proprietate personală ce era parcat în apropiere, unde a căzut între banchete.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță. Medicii au efectuat manevrele de resuscitare timp de 30 de minute, după care s-a constatat decesul, cauza fiind un stop cardio-respirator.
Cadavrul a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanța, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de ITM Constanța, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Articolul anterior EU should chip in money to the Nabucco project, Romanian MEP deems
Articolul următor Produsele fast-food ar trebui autorizate numai de specialiști în domeniu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei