Prefectul este reprezentantul Guvernului în județ și este numit la propunerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. El asigură la nivelul județului aplicarea și respectarea Constituției și a actelor normative emise de Guvern, verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului, conduce serviciile publice deconcentrate, asigură ducerea la îndeplinire a măsurilor de acțiune în situații de urgență (inundații, epidemii, cutremure etc.), dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și siguranței cetățenilor.
- Publicitate -
Vă puteți adresa Prefecturii pentru: apostilarea documentelor, eliberarea pașapoartelor simple, eliberarea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere, radierea din circulație a autovehiculelor, primirea, verificarea și rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii 9/1998 referitoare la bunurile abandonate statului bulgar, primirea, verificarea și rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii 290/2003, referitoare la bunurile rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Basarabia, soluționarea reclamațiilor/contestațiilor referitoare la aplicarea legilor fondului funciar.
În cadrul unui proiect de transparentizare a administrației publice locale, săptămânal, Prefectura Constanța va intra în dialog cu cititorii Cuget Liber, răspunzând prin intermediul ziarului întrebărilor dumneavoastră.
Dacă aveți nelămuriri, întrebări sau sesizări în legătură cu activitatea Prefecturii sau a instituțiilor subordonate, vă puteți adresa în scris ziarului nostru, pe adresa redacției: Bd. IC Brătianu nr.5, Constanța, pe adresa de
e-mail:
[email protected] sau la telefon 582.110. Întrebările dumneavoastră vor ajunge la Prefectura Constanța, răspunsurile urmând să le primiți în cadrul rubricii săptămânale "Prefectul la dispoziția dumneavoastră".
Cele mai multe solicitări și întrebări către Prefectură
se referă la reconstituirea dreptului de proprietate:
- Cum se realizează reconstituirea dreptului la proprietate?
Restituirea dreptului de proprietate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora se face la cerere, în termenul prevăzut de lege, cerere depusă la primăria în raza căreia se află terenul.
- Cum se obțin copiile după actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate?
Aceste copii se obțin de la primăria în raza căreia se află terenul sau/și de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța.
- Ce se întâmplă atunci când se solicită teren în natură dar nu se mai așteaptă apoi realizarea balanței terenurilor pe județ și se revine cu solicitare de despăgubire?
În acest caz se depune o declarație scrisă la primăria în raza căreia se află terenul, prin care se optează pentru despăgubiri la Fondul Proprietatea.
- Am dosarul depus la ANRP și doresc să știu când primesc despăgubirea.
Vă rugăm să vă adresați direct la ANRP, Calea Floreasca nr. 202, București, tel. 021. 20.09.474
- Doresc să fiu pus în posesie pe vechiul amplasament. Cum să procedez?
Acest lucru se poate produce atunci când :
- se face dovada vechiului amplasament cu acte autentice sau cu declarații ale martorilor vecini de pe cele patru laturi ale terenului;
- terenul nu a fost atribuit legal altor persoane;
- persoanele puse în posesie pe amplasamentul dovedit renunță în favoarea foștilor proprietari.