Premierul britanic Keir Starmer va fi primit, pe 13 septembrie, de preşedintele american Joe Biden, a anunţat Casa Albă, într-un moment în care poziţiile Statelor Unite şi ale Regatului Unit faţă de Israel sunt divergente, relatează agenţia AFP.
- Publicitate -
Cei doi lideri vor discuta, printre altele, despre sprijinul pentru Ucraina şi dorinţa de a se ajunge la un armistiţiu în Fâşia Gaza, precum şi despre cooperarea pentru a securiza lanţurile de aprovizionare şi a îmbunătăţi rezistenţa la schimbările climatice, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Karine Jean-Pierre, afirmând că Joe Biden intenţionează să consolideze în continuare relaţia specială dintre cei doi aliaţi.
Londra a anunţat că suspendă aproximativ 30 de licenţe de export de arme către Israel dintr-un total de 350, invocând riscul ca acestea să fie folosite încălcând dreptul internaţional în Fâşia Gaza.