Vineri, 05 Iunie 2026

Premierul ceh a prezentat, ieri, lista noului Executiv

de Cuget Liber Miercuri, 06 Mai 2009 182 < 1 min citire
Premierul ceh desemnat, Jan Fischer, a prezentat ieri lista completă a guvernului interimar care va înlocui cabinetul lui Mirek Topolanek, ce a demisionat după un vot de neîncredere în Parlament, în plină președinție a UE, relatează AFP.
Acest guvern interimar a fost format după cinci săptămâni de negocieri intense, pe baza unei liste de nume propusă, pe de o parte, de partidul liberal ODS, al lui Topolanek, și de Verzi, iar pe de alta de partidul social-democrat CSSD, din opoziție.
Noua echipă va intra oficial în funcție vineri după-amiază, după care va trebui să obțină încrederea camerei inferioare a Parlamentului, pentru a conduce țara până la alegerile legislative anticipate din luna octombrie.
Pe lângă funcțiile la nivel național, noul guvern al lui Fischer va trebui să gestioneze și ultimele săptămâni de președinție cehă a UE.
Din noul guvern fac parte 16 miniștri, dintre care mai mulți viceminiștri din cabinetul Topolanek: Jan Kohout (afaceri externe), Eduard Janota (finanțe) sau Martin Bartak (apărare).
Reprezentantul ceh la NATO, Stefan Fule, va fi însărcinat cu afaceri europene, în locul lui Alexandr Vondra.
Articolul anterior Noul Parlament de la Chișinău își va alege conducerea pe 12 mai
Articolul următor Alternative la telecomandă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei