Premierul leton Ivars Godmanis a demisionat, a anunțat vineri președintele statului baltic aflat în recesiune, Valdis Zatlers, relatează AFP.
- Publicitate -
"Premierul mi-a prezentat scrisoarea de demisie și am acceptat-o", a spus Zatlers, după întâlnirea cu ușile închise cu Godmanis, a cărui coaliție de centru-dreapta era amenințată cu dizolvarea de câteva săptămâni.
Acesta este al doilea guvern european care cade după declanșarea crizei economice, după cel din Islanda, potrivit Reuters.
Instabilitatea politică s-a alăturat problemelor economice cu care se confruntă micul stat baltic, ceea ce a dus la revolte la 13 ianuarie. Țara a fost nevoită să accepte un împrumut de la FMI de 7,5 miliarde de euro anul trecut.
"Este posibil să se poată forma o nouă coaliție, dar cred că de fapt vor avea loc noi alegeri", a spus Lars Christensen, responsabil al Danske Bank.