Vineri, 05 Iunie 2026

Premierul provinciei canadiene Quebec, învins în circumscripția sa

de Cuget Liber Joi, 06 Septembrie 2012 245 < 1 min citire
Premierul provinciei canadiene Quebec, învins în circumscripția sa
foto: Jean Charest/ canadianstalk.com
Premierul în exercițiu și liderul Partidului Liberal din Quebec (PLQ), Jean Charest, a fost învins în circumscripția sa din Sherbrooke, potrivit proiecțiilor televiziunilor locale. După trei mandate consecutive la conducerea Quebecului, Jean Charest, în vârstă de 54 de ani, a obținut 34,7 la sută din voturi față de 42,41 la sută cât a obținut rivalul său din Partidul din Quebec (separatist), Serge Cardin, potrivit rezultatelor aproape definitive ale acestui scrutin care a condus la victoria PQ pe plan provincial.
În pofida unui bilanț pozitiv în materie de economie și o campanie bună, liderul liberal nu și-a putut apăra temele predilecte, respectiv economia, locurile de muncă și stabilitatea.
În afară de uzura puterii, el a fost învins și din cauza suspiciunilor de corupție care planează asupra Guvernului în exercițiu, precum și a absenței unui consens în conflictul social cu studenții privind creșterea taxelor de școlarizare. Circumscripția sa numără o populație studențească importantă care s-a mobilizat puternic în primăvară în acest conflict. 
Taguri
Articolul anterior Spaniolii își retrag banii din bănci
Articolul următor Zece polonezi, salvați de pe un velier în derivă în apropierea insulelor Feroe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei