Scotland Yard și forțele polițienești române și-au unit forțele pentru a combate interlopii romi care fac trafic cu copii în Marea Britanie, unde aceștia produc fiecare 100.000 de lire din cerșit și furat, relatează "Sunday Express".
- Publicitate -
Scopul misiunii comune este protejarea copiilor vulnerabili, iar eforturile se îndreaptă împotriva interlopilor romi care câștigă o avere din exploatarea minorilor, scrie ziarul britanic.
Sute de copii romi, cu vârste de la patru ani în sus, sunt forțați să fure și să cerșească în Londra, Manchester, Leeds și alte orașe provinciale. Unii au fost vânduți de părinții lor, ajunși în pragul sărăciei și care aveau nevoie să își plătească datoriile către cămătari.
Timp de 12 ore pe zi, copiii sunt puși să fure genți sau direct din buzunare și să tâlhărească oamenii care scot bani de la bancomate. În tot acest timp ei sunt urmăriți atent de un supraveghetor. Unii sunt mutați prin țară și folosiți în scheme de fraudare complexe sub identități false.
În acest sens, parteneriatul dintre Marea Britanie și România a condus la numeroase razii în toată țara, destinate găsirii copiilor și distrugerii rețelelor de traficanți. Luna trecută, au fost găsite 27 de potențiale victime în Ilford, Haringey și Enfield, lângă Londra.
Chris Beddoe, director al organizației de protecție a copiilor Ecoat Marea Britanie, susține că există o vastă rețea de interlopi care aduc copii romi în Marea Britanie și în alte țări europene. "Sunt crescuți pentru o viață de criminal aproape de la naștere", subliniază el.
Și "Sunday Times" a scris recent despre cazul Țăndărei, care se "îngrașă" cu bani britanici obținuți prin fraude și trafic de copii și despre bandele care importă copii pentru fraude cu beneficiile sociale, tâlhării și cerșetorie.
Țăndărei este, de altfel, un fenomen care pare să fi fascinat presa britanică. Un alt săptămânal britanic, "Sunday Telegraph", scria, încă din septembrie 2007, despre Țăndărei, văzut ca un "orășel sărăcăcios, pierdut printre sate, la jumătatea drumului dintre București și litoralul Mării Negre", care, la mai puțin de un an de la aderare, începe să se îmbogățească "pe cheltuiala Marii Britanii". A fost apoi rândul tabloidului "The Sun", care, în ianuarie 2008, publica un reportaj despre traficul cu minori proveniți din Țăndărei, oraș desemnat de poliția britanică drept sursa problemei, după o operațiune împotriva cerșetorilor și hoților români soldată cu arestarea a 25 de persoane, la 35 de kilometri de Londra.