"Îl avertizez pe ministrul Meleșcanu să respecte legea, pentru că se apropie de ceea ce înseamnă abuzul în serviciu", a spus astăzi șeful statului. Președintele Traian Băsescu a susținut o declarație de presă, la aeroportul "Henri Coandă", la revenirea din Georgia, unde a participat la ceremonia de învestire a lui Mihail Saakașvili în funcția de președinte.
- Publicitate -
Șeful statului român s-a referit la dosarele celor opt foști și actuali miniștri, pentru care a dat aviz de începere a urmării penale.
"Observ cu neplăcere că Guvernul, prin ministrul de Justiție, are ca obiectiv găsirea de motivații pentru a bloca cererea șefului statului către Parchet", a declarat Băsescu.
"Guvernul face greșeli din punctul de vedere al credibilității. Hoția și protejarea miniștrilor împotriva Justiției este unul din elementele care leagă Guvernul de PSD, în mod indiscutabil", a mai spus președintele.
"Aș vrea să limpezesc minciunile spuse de Meleșcanu. Președintele nu are dosarul cauzei, acesta se află la procuror", a clarificat Băsescu situația dosarelor pasate între minister și Cotroceni.
Referindu-se la verificarea dosarului profesional al Noricăi Nicolai, șeful statului a spus că avea obligația să facă acest lucru, pentru că, spre deosebire de cazul numirii Monicăi Macovei, Norica Nicolai nu a primit votul Parlamentului.