Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele Franței, prins la mijloc în războiul femeilor din viața lui

de Cuget Liber Vineri, 15 Iunie 2012 531 1 min citire
Președintele Franței, prins la mijloc în războiul femeilor din viața lui
Un mesaj de susținere pentru un socia-list disident care luptă împotriva lui Ségolène Royal, postat pe Twitter de partenera președintelui francez Valerie Trierweiler, a generat consternare în rândul socialiștilor și l-a pus în dificultate pe François Hollande, relatează Le Parisien în ediția online.
Aflată în dificultate în circumscripția sa, La Rochelle (Charente-Maritime), după alegerile de duminică, Ségolène Royal, fosta parteneră a lui François Hollande i-a cerut acestuia să o sprijine pentru a câștiga în fața disidentului socialist Olivier Falorni. Astfel, secretarul general al palatului Elysée, Pierre-René Lemas, a redactat un text scurt și neutru de susținere, amintind, în numele șefului statului, că "Ségolène Royal este singurul candidat al majorității prezidențiale care se poate prevala de susținerea sa".
Valérie Trierweiler actuala parteneră a șefului statului nu a fost informată în legătură cu acest mesaj, pe care l-a descoperit în presă. Cele două femei nu se suportă, iar pentru Trierweiler, susținerea acordată de Hollande fostei sale partenere s-a dovedit a fi de nesuportat, așa că a replicat pe Twitter cu un mesaj de susținere față de disidentul socialist Olivier Falorni.
În câteva minute, mesajul a declanșat o avalanșă de comentarii negative pe rețelele de socializare, a generat ironii din partea dreptei și crispare în rândul unor socialiști. François Hollande, pe care ea nu l-a informat, a fost șocat. "Președintele Republicii s-a enervat foarte tare", mărturisește unul dintre apropiații acestuia. 
Taguri
Articolul anterior Seism de 5,5 grade în Turcia
Articolul următor Spania se află pe marginea prăpastiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei