Duminică, 07 Iunie 2026

Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc

de Sorin MIHALACHE Luni, 22 Aprilie 2024 438 < 1 min citire
Preşedintele german se întâlneşte, la Istanbul şi Ankara, cu liderii opoziţiei turce şi cu omologul său turc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier începe, luni, 22 aprilie, o vizită oficială de trei zile în Turcia, unde are prevăzute întâlniri cu liderul opoziţiei Ekrem Imamoglu, reales în urmă cu câteva săptămâni în funcţia de primar al Istanbulului, şi cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, transmite agenţia DPA.
Imamoglu este considerat speranţa opoziţiei şi un posibil candidat la postul de preşedinte al Turciei.
În timpul vizitei sale, şeful statului german ar urma să laude realizările numeroşilor turci sosiţi în Germania începând cu anii '60, care au avut o contribuţie semnificativă la reconstrucţia economică şi prosperitatea ţării vest-europene.
În 1961, guvernele de la Bonn - pe atunci capitala Germaniei Occidentale - şi Ankara au semnat un acord privind recrutarea forţei de muncă. Potrivit Ministerului de Externe german, aproximativ 876.000 de oameni au sosit din Turcia în Germania în virtutea acelui acord.
În prezent, aproape trei milioane de persoane de origine turcă trăiesc în Germania.
Aceste poveşti sunt parte a identităţii ţării noastre", a declarat Frank-Walter Steinmeier.
Taguri
Articolul anterior Probleme cu care se confruntă săracii şoferi
Articolul următor Ceremonial militar și religios, la aniversarea a 130 de ani. Monumentul Regimentului 34 Infanterie din Topraisar a fost restaurat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei