Președintele polonez Karol Nawrocki i-a reproșat omologului său ucrainean Volodimir Zelenski lipsa de recunoștință pe care, potrivit lui, Ucraina a manifestat-o în pofida ajutorului primit din partea Poloniei, în timp ce liderul ucrainean a mizat pe o relansare a relațiilor bilaterale după întâlnirea pe care au avut-o la Varșovia, informează agenția EFE.
- Publicitate -
În cadrul unei conferințe de presă după cea de-a cincea vizită oficială a președintelui Volodimir Zelenski în Polonia, Karol Nawrocki, care și-a exprimat în repetate rânduri refuzul ca Ucraina să se integreze pe termen scurt în Uniunea Europeană sau NATO, a transmis nemulțumirea care, potrivit lui, există în societatea poloneză din cauza lipsei de apreciere pentru sprijinul oferit.
„Polonezii au impresia că efortul nostru sau ajutorul pe toate fronturile către Ucraina nu au fost primite cu recunoștința și înțelegerea cuvenite", a transmis președintele polonez.
Nawrocki, care a preluat funcția de șef al statului în această vară, a subliniat că, din 2022, țara sa a alocat 4,91% din PIB-ul său pentru sprijinul umanitar și militar al Ucrainei.
În ceea ce privește o încheiere negociată a războiului, președintele polonez a plasat Statele Unite în centrul soluției și a afirmat că președintele american Donald Trump este singurul lider din lume care este dispus să îl oblige pe Vladimir Putin să semneze un acord de pace.
Potrivit lui Nawrocki, participarea lui Trump reprezintă în sine o garanție pentru a asigura păstrarea integrității teritoriale a Ucrainei și securitatea regională.