Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Președintele Poloniei vrea să modifice Constituția până în 2030

de Sorin MIHALACHE Luni, 04 Mai 2026 40 < 1 min citire
Președintele Poloniei vrea să modifice Constituția până în 2030
Președintele polonez Karol Nawrocki a propus modernizarea sau modificarea Constituției din 1997 până în 2030, argumentând că nu pot exista două centre de putere în țară: cel al șefului statului și cel al guvernului, între care există un conflict profund de ani de zile, informează agenția EFE.
În timpul ceremoniei de marcare a celei de-a 235-a aniversări a adoptării primei Constituții, cunoscută sub numele de Constituția din 3 mai 1791, Nawrocki, a cărui agendă este ultraconservatoare, naționalistă și eurosceptică, a susținut că „avem nevoie de o Magna Carta de nouă generație până în 2030".
Ales anul trecut, șeful statului polonez, care l-a înlocuit pe conservatorul Andrzej Duda, a susținut că „situația de securitate a țării impune să avem o autoritate puternică, dar controlată, emanând direct din Constituție".
Constituția din 1997 trebuie modernizată sau modificată", a subliniat el și a numit un „Consiliu pentru o Nouă Constituție“, ai cărui primi membri au primit scrisorile de numire și sunt însărcinați cu elaborarea unei noi Constituții.
Taguri
Articolul anterior Premierul japonez Sanae Takaichi: „Blocarea strâmtorii Ormuz are repercusiuni enorme în Asia-Pacific“
Articolul următor Operațiune ANAF de amploare. Opt firme descoperite cu aur topit și vândut ilegal în valoare de milioane de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei