Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Președintele sud-coreean se pronunță pentru o cooperare intensificată cu NATO

de Cuget Liber Vineri, 03 Noiembrie 2017 139 < 1 min citire
Președintele sud-coreean  se pronunță pentru  o cooperare intensificată cu NATO
Președintele sud-coreean Moon Jae-in s-a pronunțat, ieri, pentru intensificarea cooperării cu NATO și a subliniat importanța colaborării între Seul și Alianța Nord-Atlantică în vederea soluționării pașnice a problemei nucleare nord-coreene, informează Yonhap.
"Apreciez și sunt de acord cu faptul subliniat de dumneavoastră că problema nucleară nord-coreeană trebuie să fie rezolvată prin mijloace diplomatice", a declarat șeful statului sud-coreean în timpul unei întrevederi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Moon a ținut să accentueze că țara sa are o relație strânsă cu țările membre ale NATO, amintind că multe dintre acestea au trimis trupe pentru a ajuta la apărarea Coreei de Sud în timpul războiului inter-coreean din 1950-1953.
"Astfel, sperăm că relația de cooperare între țara noastră și NATO ca parteneri globali se va dezvolta și dorim ca această cooperare să fie consolidată în special în sectorul militar", a adăugat el.
La rândul său, Jens Stoltenberg a promis că va sprijini eforturile Seulului pentru găsirea unei soluții pașnice în dosarul nord-coreean și, în această privință, a subliniat necesitatea sporirii presiunilor diplomatice asupra Coreei de Nord. 
Taguri
Articolul anterior Casa Albă: "Protecția oferită de Rusia regimului Al-Assad, revoltătoare"
Articolul următor Ce impozite și taxe pregătește Primăria Constanța pentru anul viitor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei